AUDIO / Corvinul caută victoria și la Ungheni
În etapa a 3-a a fazei play-out din Liga a II-a de fotbal, Corvinul Hunedoara va evolua, în deplasare, cu Unirea Ungheni.

Articol de Gabriel Toth, 10 aprilie 2025, 14:30
Alb-albaștrii ocupă prima poziție în Grupa A, după victoria de săptămâna trecută, 2-1 cu FCU Craiova.
În schimb, Unirea Ungheni vine după o înfrângere surprinzătoare, 3-0 la CSM Focșani, venită după o serie de cinci victorii consecutive în campionat. Tocmai de aceea, antrenorul Corvinului, Florin Maxim, spune că echipa sa nu trebuie să se lase păcălită de ultimul rezultat al adversarilor:
Florin Maxim a vorbit despre adversarul din județul Mureș, a cărui principală caracteristică e omogenitatea:
În sezonul regular, cele două echipe s-au întâlnit tot la Ungheni, iar Corvinul a reușit atunci să se impună cu 2-1. Chukwu (53) și Manolache (90) întorceau scorul în repriza a doua pentru hunedoreni, după ce Bârstan (45) deschisese scorul pentru Unirea.
De altfel, cele două echipe se cunosc foarte bine și din Liga a III-a, fapt subliniat și de antrenorul Corvinului, Florin Maxim:
Partida Unirea Ungheni – Corvinul Hunedoara va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, cu aspecte în direct în emisiunea Arena Radio.