Încă un fost utist la Hunedoara: Florin Iacob, la Corvinul!
Florin Iacob este noul portar al Corvinului Hunedoara. Fostul căpitan al UTA-ei se va alătura lotului în cantonamentul de la Rogla.
Articol de Gabriel Toth, 15 iunie 2024, 17:24
În vârstă de 30 de ani, goalkeeper-ul originar din Brașov a petrecut aproape cinci ani la Arad, devenind, treptat, unul dintre cei mai importanți jucători ai roș-albilor.
În total, Iacob a disputat 141 de meciuri de campionat în tricoul UTA-ei (în 59 dintre acestea nu a încasat gol).
În vara lui 2021, când selecționer al naționalei era Mirel Rădoi, Florin Iacob a fost convocat pentru „dubla” amicală cu Georgia (1-2) și Anglia (0-1).
În cariera sa, Florin Iacob a mai trecut pe la FC Braşov, Unirea Tărlungeni, Concordia Chiajna, ASA Târgu Mureş, Sportul Snagov şi Metaloglobus Bucureşti.
La Hunedoara au mai ajuns, în această vară, doi jucători esențiali pentru UTA în sezoanele trecute, brazilianul Roger Junio și olandezul Desley Ubbink.
Anterior, în această vară s-au mai alăturat „corbilor” Alexandru Gîrbiță (Viitorul Târgu Jiu), Ion Cărăruș (CS Mioveni), Sergiu Buș (Politehnica Iași) și tinerii nigerieni Goodnews Ibuchi Chukwu, Odejobi Toheeb Babatunde, Otega Jimmy King și Taiye Abolaji Rasaq.
10 jucători a transferat, până acum, deținătoarea Cupei României în această pauză competițională.