Neymar a „ascuns” aproape 16 milioane!
Fiscul brazilian a blocat bunuri în valoare de 44 milioane dolari aparţinând fotbalistului Neymar (FC Barcelona), ca măsură de precauţie pentru recuperarea taxelor datorate de atacantul brazilian. Un avion privat, un iaht, proprietăţi şi sume de bani deţinute de Neymar în şase oraşe braziliene au fost confiscate.
Articol de Viorel Jurcut, 16 februarie 2016, 13:46
Autorităţile fiscale din Brazilia reclamă de la fotbalist taxe şi impozite neplătite de 15,9 milioane dolari, provenind din perioada 2011-2013, în care familia lui Neymar a eludat fiscul cu ajutorul mai multor companii fictive.
Transferul lui Neymar de la FC Santos la Barcelona este de asemenea sub lupa investigatorilor din Spania, care îl acuză tot de evaziune fiscală.