UTA a renunţat la Reagy Ofosu
Clubul arădean a anunţat, azi, rezilierea de comun acord a contractului cu mijlocaşul german Reagy Ofosu. Este a opta despărțire a iernii.
Articol de Viorel Jurcut, 13 februarie 2024, 13:42
Transferat la 19 septembrie, mijlocaşul în vârstă de 32 de ani a evoluat doar în opt partide pentru UTA, marcând un gol şi oferind trei pase decisive. Reagy Ofosu este al optulea jucător care se desparte de UTA în această iarnă după fundaşii Aly Abeid, Denis Dumitraşcu, Stefan Stroungis, Ivailo Markov, mijlocaşul Frederik Holst şi atacanţii Kyvon Leidsman, Aleksandar Vucenovic.
Totodată, la arădeni au venit atacanţii Vlad Morar, Alexandru Tudorie, mijlocaşii Ariel Lopez, Joao Pedro, Cătălin Vulturar şi fundaşul Răzvan Trif.