Fotbalul așteaptă o mai mare relaxare, de la 1 iunie
Federaţia Română de Fotbal așteaptă ca de la 1 iunie să fie permise antrenamentele colective ale echipelor. Afirmația a fost făcută de președintele Răzvan Burleanu, cu ocazia unui eveniment online, la care au mai participat șefii federațiilor de handbal și baschet, Alexandru Dedu respectiv Horia Păun.
Articol de Viorel Jurcut, 22 mai 2020, 19:33
‘Pentru noi, meciurile fără spectatori reprezintă o stare de urgenţă. Ceea ce înseamnă că este o soluţie doar pe termen scurt şi nicidecum o soluţie viabilă pentru viitorul fotbalului‘, a declarat Burleanu. El a aminitit şi de faptul că FRF a fost singura federaţie care a prezentat Ministerului Tineretului şi Sportului un protocol medical. Deși nu s-a anunțat oficial, responsabilii FRF se așteaptă ca de la mijlocul lunii viitoare să se poată desfășura jocuri din Liga I de fotbal fără spectatori, iar două săptămâni mai târziu, de la începutul lunii iulie să se poată juca și faza play-off a ligii secunde, unde UTA pornește ca primă favorită.