FRF: Echipe de fotbal feminin pentru toate cluburile din Liga I, condiţie obligatorie pentru primirea licenţei
Comitetul Executiv al FRF a aprobat miercuri, măsurile de dezvoltare a fotbalului feminin prin intermediul cluburilor cu echipe participante în Liga I. Astfel, potrivit frf.ro, începând cu sezonul 2020/2021, toate echipele care vor activa în campionatul Ligii I trebuie să îndeplinească cerinţa de a înregistra minimum 20 de jucătoare care să evolueze în Campionatul Naţional U15 feminin.
Articol de Gabriel Toth, 3 iulie 2019, 20:09
Aceasta este o condiţie obligatorie pentru primirea licenţei de a evolua în Liga I. Echipele au posibilitatea de a semna un protocol de colaborare cu un club de fotbal feminin din Liga 1, Liga 2 sau Liga 3, caz în care echipa va participa în competiţiile de junioare cu numele clubului de Liga 1 masculin.
Sezonul 2021-2022:
Începând cu acest sezon, cluburile din Liga 1 trebuie să înscrie o echipă de fotbal feminin în campionatul de senioare (Liga 1, Liga 2, Liga 3)
Trebuie să aibă în continuare minim 20 de jucătoare înscrise în Campionatul Naţional U15
În ambele situaţii se aplică varianta protocolului de colaborare: echipa de fotbal feminin preia denumirea clubului de Liga 1 masculin în competiţiile în care evoluează