Guvernul a aprobat proiectul de reconstrucție a stadionului „Știința”
Baza Sportivă 1 a Universității Politehnica Timișoara va fi extinsă și modernizată.
Articol de Gabriel Toth, 23 iulie 2020, 14:17
Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Cătălin Iapă, anunță că proiectul prevede ridicarea unei construcții cu trei etaje și cu două terenuri de sport pe acoperiș.
De asemenea vor fi realizate vestiare, o sală de fitness, gradene pentru spectatori, sală de conferințe, cabinet medical, grupuri sanitare, locuri de parcare pentru autoturisme și autocare o cafenea cu terasa.
Investiția în valoare de 49 de milioane de lei va fi finanțată din bugetul Ministerului Educației.