Horia Tecău câștigă titlul la US Open în proba de dublu
Perechea româno-olandeză Horia Tecău/Jean-Julien Rojer a câștigat titlul în proba masculină de dublu din cadrul turneului de tenis US Open, ultimul de Mare Șlem al anului, vineri seara, după ce au învins cuplul spaniol Feliciano Lopez/Marc Lopez, cu 6-4, 6-3, în finala desfășurată la arenele Flushing Meadows din New York. Tecău și Rojer și-au trecut astfel în palmares al doilea lor titlu de Mare Șlem, după cel de la Wimbledon, câștigat în 2015. Tecău și Rojer, capi de serie numărul 12, s-au impus într-o oră și 25 de minute în fața ibericilor, favoriți numărul 11. Până acum, Tecău și Rojer au avut cel mai bun rezultat la New York sferturile de finală: Tecău (2011, 2015), Rojer (2013, 2015).
![Horia Tecău câștigă titlul la US Open în proba de dublu Horia Tecău câștigă titlul la US Open în proba de dublu](https://www.radiotimisoara.ro/wp-content/uploads/2017/09/Horia.jpg)
Articol de Horia David, 8 septembrie 2017, 20:36
Ultimul român care a câștigat un titlu la US Open a fost Ilie Năstase, în 1975, alături de Jimmy Connors, după 6-4, 7-6 cu cuplul olandezo-american Tom Okker/Marty Riessen.
Pentru Tecău a fost a 51-a finală de dublu din carieră. Tecău și Rojer au până acum patru titluri în acest an, după cele de la Dubai, Geneva și Winston-Salem, ei reușind și calificarea pentru Turneul Campionilor din noiembrie. Horia Tecău este calificat și în semifinalele probei de dublu mixt la US Open, alături de jucătoarea americană CoCo Vandeweghe, urmând să joace tot vineri seara contra perechii Martina Hingis (Elveția)/Jamie Murray (Marea Britanie).