Hunedoreanca Florentina Iușco a obținut baremul de calificare la Jocurile Olimpice
Hunedoreanca Florentina Costina Iuşco (fostă Marincu) a stabilit cea mai bună performanţă înregistrată sâmbătă în ziua a doua a Campionatelor Internaţionale de atletism ale României, pe Cluj Arena din Cluj-Napoca, 6,87 m la săritura în lungime.
Articol de Gabriel Toth, 9 iunie 2019, 09:46
Performanţa reprezintă obţinerea baremului de calificare la Jocurile Olimpice de la anul, standard depășit cu 5 centimetri, dar care înseamnă, totodată, și un record personal, potrivit paginii de Facebook a FRA. Iuşco şi-a asigurat şi biletul pentru Mondialele de la Doha.
Rareş Toader a realizat un nou record al competiţiei la aruncarea greutăţii, 20,60 m, fiind şi un nou record naţional la tineret (U23). Recordul anterior era deţinut de regretatul Gheorghe Guşet (20,18 m), în timp ce performanţa anterioară de la tineret era de 20,32 m şi îi aparţinea tot lui Rareş Toader.