Iarmolenko, fotbalistul anului în Ucraina
Extrema echipei Dinamo Kiev, Andrei Iarmolenko, a fost ales fotbalistul anului în Ucraina, după ce a primit de aproape patru ori mai multe voturi decât al doilea clasat, Evgheni Konoplianka, de la Dnepr Dnepropetrovsk.
Articol de Viorel Jurcut, 29 decembrie 2014, 17:22
Iarmolenko, în vârstă de 25 de ani, component al naţionalei Ucrainei, a primit 480 de puncte, în timp ce Konoplianka, şi el internaţional ucrainean, a primit doar 129, în cadrul anchetei la care au participat antrenorii şi căpitanii cluburilor din campionatul Ucrainei. Al treilea, cu 86 de puncte, a fost Cleiton Xavier, jucătorul brazilian al lui Metalist Harkov, urmat de un alt brazilian, Luiz Adriano, elevul lui Mircea Lucescu la Şahtior Doneţk, şi de ucraineanul Ruslan Rotan, de la Dnepr, cu câte 53 de puncte.