ICIM-ul „vede” turneul final de Cupa României
Vicecampioana României, Goldiş ICIM Arad a făcut un pas important spre turneul final al Cupei României de baschet feminin. „Galben-albastrele” au învins astăzi, pe teren propriu, în prima manşă din sferturi pe Phoenix Galaţi cu 83-70 (42-37). După o primă repriză echilibrată, ICIM a început să se desprindă pe tabelă în sfertul al treilea. Finalul a fost unul liniştit pentru gazde, care au avut şi un avans de 20 puncte. Prinicpale marcatoare pentru trupa condusă de Jose Arujo au fost Simmons – 20 puncte, Broomfield 14 puncte şi 9 rec, Engelman – 13 puncte.
Articol de Viorel Jurcut, 26 noiembrie 2014, 23:12
Jocul retur este programat tot la Arad, joi, la ora 13:00. Tymes Timişoara a convenit să dispute ambele meciuri din această fază a comeptiţiei în deplasare, la Sepsi Sf Gheorghe, sâmbătă şi duminică.