În Cupă, Pâncota-Pandurii şi Caransebeş-Craiova
Faza şaisprezecimilor Cupei României la fotbal programează două jocuri în zona noastră, cu singurele echipe din această parte a ţării rămase în competiţie. Între cele 16 partide sunt şi confruntările Şoimii Pîncota – Pandurii Tîrgu Jiu şi FC Caransebeş – CSU Craiova.
Articol de Viorel Jurcut, 16 septembrie 2014, 17:16
„Am căzut cu o echipă bună, dar ne apărăm șansele. Oricum nu ar fi o problemă eliminarea, noi suntem mulţumiţi unde am ajuns”, a spus președintele Pâncotei, Pavel Piroş.
Legat de meciul Caransebeşului cu Craiova, antrenorul oltenilor, Emil Săndoi, a spus: „Primordiale pentru noi sunt jocurile de campionat dar asta nu înseamnă că nu vom respecta Cupa, oricum suntem favoriţi” .
Restul meciurilor din şaisprezecimile Cupei: CS Mioveni – Astra, Viitorul Axintele – CFR Cluj, ACS Berceni – Steaua, Unirea Jucu – Petrolul Ploieşti, Fortuna Poiana Cîmpina – Dinamo, Săgeata Năvodari – Viitorul, FC Bihor – U Cluj, CF Brăila – Oţelul Galaţi, SC Bacău – Ceahlăul Piatra Neamţ, Chindia Tîrgovişte – FC Braşov, Rapid Suceava – Gaz Metan Mediaş, CSM Rîmnicu Vîlcea – CSMS Iaşi, Rapid – AFC Botoşani şi Concordia Chiajna – ASA Tîrgu-Mureş. Meciurile vor avea loc pe 23, 24 şi 25 septembrie 2014.