În formă. Adrian Petre și Dorin Rotariu au punctat pentru echipele lor
Vârful arădean Adrian Petre este pe val. Atacantul a marcat din nou pentru echipa sa, Esbjerg. Deşi nu a jucat titular, Petre a reuşit o dublă şi a alungat orice emoţii în partida cu Marienlyst din 16-imile Cupei Danemarcei. Și timișoreanul Dorin Rotariu a punctat pentru echipa sa, FC Astana.
Articol de claudiusav, 25 septembrie 2019, 23:20
Adrian Petre a marcat ultimele două goluri ale confruntării când scorul era 3-2 pentru echipa sa, care s-a calificat astfel în optimile competiţiei. Este al doilea meci la rând în care Adrian Petre reuşeşte să înscrie. El a marcat pentru Esbjerg în meciul câştigat duminică, pe teren propriu, scor 3-1, în faţa celor de la Brondby, în etapa a zecea din campionatul Danemarcei.
Și timișoreanul Dorin Rotariu traversează o formă bună. Fotbalistul de 24 de ani a marcat ultimul gol al Astanei, în victoria cu 4-1 în fața celor de la Atyrau, din întrecerea întrecerea internă.
Ambii jucători sunt pe listele celor doi selecționeri, Cosmin Contra și Mirel Rădoi, la naționala mare, respectiv la cea de tineret.