În Ungaria, meciurile de fotbal au spectatori!
Cluburile din fotbalul maghiar pot primi spectatori pe stadioanele lor, fără restricţii sanitare legate de coronavirus, a anunţat federaţia de la Budapesta.
Articol de Viorel Jurcut, 19 iunie 2020, 10:33
Aceste restricţii s-au ridicat, după ce starea de urgenţă sanitară s-a încheiat miercuri, la miezul nopţii. Campionatul Ungariei s-a reluat la 23 mai, inițial fără spectatori. Din 28 mai, cluburile au putut primi suporteri, dar cu respectarea unor reguli, cum ar fi lăsarea a trei scaune libere între fani.
În altă ordine de idei, la mijlocul săptămânii, Ferencvaros Budapesta a devenit, matematic, campioană, pentru al doilea sezon consecutiv, după victoria cu 2-0 în fața lui Honved.