Informatica se „mută” la Miercurea Ciuc
Echipa de fotbal în sală Informatica Timișoara a mai pierdut trei stranieri: brazilianul Andre Deco a semnat cu o altă prim-divizionară Imperial Wet Miercurea Ciuc, iar ucrainienii Dennis Ovsiannikov și Dmitri Bondar nu se mai antrenează cu campioana României și ar putea ajunge tot la gruparea din Harghita.
Articol de Gabriel Toth, 15 ianuarie 2019, 09:13
La Imperial Wet s-a dus și sârbul Stefan Rakic, fost la Informatica, dar transferat de la formația bosniacă FC Mostar în vara anului trecut.
La finalul săptămânii începe etapa a 19-a a Ligii I, prima programată în 2019. Runda se va încheia chiar cu duelul dintre Imperial Wet Miercurea Ciuc și Informatica Timișoara, programat luni, 21 ianuarie, la ora 19.15.