Informatica și Muncitorul sunt gazde; Autobergamo are meci greu…
Liga I de fotbal în sală se reia pentru ultimele patru etape ale sezonului regular.
Articol de Viorel Jurcut, 23 februarie 2018, 15:32
Runda a 15-a, programată la acest final de săptămână, aduce derby-ul FK Odorheiu Secuiesc – Autobergamo Deva. Odorheiul se află pe locul al treilea, cu 35 de puncte, iar campioana din Deva este un loc mai sus, cu un punct în plus. Partida va avea loc duminică, de la ora 18,00.
Liderul, Informatica Timișoara, joacă pe teren propriu, sâmbătă, de la ora 17,00, cu Spicom Sf. Gheorghe. Bănățenii au 38 de puncte, două mai mult decât principala urmăritoare, Autobergamo.
Muncitorul Reșița este gazdă pentru Imperial Wet Miercurea Ciuc, sâmbătă, de la ora 16,00.