Informatica Timișoara avansează în sferturile de finală, cu toate golurile din retur înscrise de Gavrilă
Echipa U19 de la Informatica Timișoara a obținut calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, după o dispută foarte încinsă cu Viitorul Băleasa. Bănățenii au câștigat returul jucat în deplasare cu 4-3 și s-au impus cu 10-9 la general.
Articol de Adrian Schindarli, 16 februarie 2019, 18:31 / actualizat: 19 februarie 2019, 15:53
Bănățenii s-au desprins la 3-1 (trei goluri Gavrilă), dar gazdele au marcat chiar înaintea pauzei și au redus diferența. Mai mult, Băleasa a egalat (3-3) imediat după odihnă, scor la care era calificată. Echipa antrenată de Daniel Rupa a mai înscris o dată, în minutul 28, tot prin Gavrilă, și apoi a făcut față unei inferiorități numerice pricinuite de cartonașul roșu încasat de Nastai (min. 36.04).
La meciul tur, încheiat la egalitate (6-6), Gavrilă a înscris un gol, penultimul al echipei sale.
Toți cei care au jucat astăzi în competiția U19 își continuă drumul spre Iași, unde joacă luni, în etapa a XV-a a Ligii I de seniori. Informatica ”Cireșarii” întâlneste echipa locală Futsal Poli, de la ora 16,00.