Informatica tranșează derby-ul bănățean de la Reșița
Informatica Timișoara a învins în deplasare, cu 3-1, pe Muncitorul Reșița astăzi, în etapa a 4-a a Ligii I de fotbal în sală. Primul derby bănățean în elită după șapte ani a stat sub semnul echilibrului cel puțin în primele 30 de minute ale jocului.
Articol de Gabriel Toth, 6 octombrie 2015, 19:15
La pauză, timișorenii au condus cu 1-0, prin golul brazilianului Thiago, din minutul 18. Muncitorul, mai insistentă în prima parte a reprizei secunde, a reușit egalarea în minutul 30, prin Bârceanu. Informatica a preluat însă din nou conducerea peste doar câteva secunde, grație reușitei lui Stefan Rakic. Iar în minutul 34, reșițeanul de origine, Robert Lupu, a consolidat victoria Timișoarei.
În etapa viitoare, Muncitorul va juca luni, 12 octombrie, de la ora 18, în deplasare cu United Galați. În schimb, timișorenii revin în sala „Constantin Jude” pentru jocul cu CSMS Iași, programat marți, 13 octombrie, de la ora 18.