Înfrângeri în minimum de seturi pentru UVT Agroland și CSM Lugoj
Cele două formații din județul Timiș din Divizia A1 de volei feminin au înregistrat înfrângeri clare în meciurile susținute ieri, în etapa a 8-a.
Articol de Gabriel Toth, 9 decembrie 2018, 11:41
În Sala UVT din zona Oituz, UVT Agroland a cedat cu 3-0 în fața campioanei en titre CSM București. Formația din capitală și-a câștigat seturile la 15, 14 și 18. Pentru gruparea pregătită de Bogdan Paul a fost a cincea înfrângere consecutivă în toate competițiile, trei în campionat și două în cupele europene.
„Am întâlnit o echipă foarte solidă care a declarat răspicat, și se vede în jocul pe care îl prestează, că dorește să câștige un nou titlu. Este o echipă puternică, ce joacă în Champions League. În situația în care suntem noi, era greu să facem față jocului foarte bun pe care îl prestează CSM București”, a declarat antrenorul Bogdan Paul.
Nici CSM Lugoj n-a obținut vreun set în deplasarea de ieri, de la CSM Târgoviște. Formația din Dâmbovița s-a impus cu 3-0, pe seturi la 17, 16 și 10.
În celelalte meciuri ale rundei: U Cluj – CSU Belor Galați 3-0 și Volei Alba Blaj – Dinamo București 3-0. Lider e Blaj, cu 21 de puncte, urmată de CSM București – 20 și CSM Târgoviște – 13.