Înfrânte după prelungiri
Goldiș ICIM Arad a ratat al doilea obiectiv al sezonului, după ce cucerea Liga Europei Centrale de baschet feminin, in urmă cu sase zile. Echipa lui Jose Araujo a fost învinsă aseară de ACS Sepsi SIC Sf. Gheorghe, în semifinala Cupei României. Aradul conducea cu 22-14, dupa sfertul de debut, dar a cedat urmatoarele zece minute cu 21-9, astfel ca avea -4 la pauza mare.
Articol de Adrian Schindarli, 14 martie 2015, 00:12
Răsturnările de scor au continuat si in sferturile al treilea si al patrulea. Engelmann a egalat la 70, printr-o triță cu 15 secunde inaintea sirenei de 40 de minute, Milovanovic a avut apoi șansa victoriei, dar s-a ajuns la prelungiri. Repriza suplimentară a fost câștigată de gazde cu 10-0, pentru un final de 80-70, astfel că finala se va juca intre Sf Gheorghe si Alba Iulia, care a trecut de Alexandria, cu 73-69.
Principale marcatoare pentru Arad: Engelman 25 puncte, Simmons 14, Plouffe 14, 16 recuperări. Mai multe informatii despre meci vor fi astazi, la emisiunea Arena Radio, care incepe după știrile orei 11,00.