Iosif Petschovski, comemorat la 50 de ani de la dispariția sa
50 de ani se împlinesc sâmbătă de la trecerea în neființă a celui mai mare fotbalist ce a îmbrăcat tricoul UTA-ei, e vorba de Iosif Petschovschi.
Articol de Gabriel Toth, 3 octombrie 2018, 19:47
Sâmbătă, la ora 12.00, familia UTA-ei se va reuni la locul de veci al fostului mare fotbalist, la cimitirul „Eternitatea”. Apoi, la restaurantul Ratio Beach din incinta Ștrandului Neptun, se va ține un simpozion dedicat lui „Csala”, unde vor participa ca invitați speciali Ioan Igna, Eugen Pozsonyi și Ladislau Petschovski, fiul cel mic al legendei UTA-ei.
„Iosif Petschovsky a fost, este și va fi o emblemă pentru noi. Prin tot ce a realizat, ține fotbalul arădean și spiritul UTA în viață. Vrem să le spunem celor tineri că aici a existat un mare campion. Cel mai mare. Nu ne uităm niciodată marii fotbaliști și mai ales pe Petschovsky. Să ne gândim cu drag la el!”, a declarat Gyuri Vaczi, președintele Old Boys UTA.
Iosif Petschovski s-a născut la 2 iulie 1921 la Timișoara, în cartierul Iosefin. În orașul natal a evoluat pentru Chinezul și CAMT, după care a trecut la CAO Oradea, în 1941. A mai jucat la CA Cluj, UTA și CCA București. Are trei selecții în naționala Ungariei și 32 în cea a României, pentru care a și înscris de 11 ori.
A devenit campion al Ungariei cu CAO Oradea, în 1944, iar titlul în România l-a cucerit de cinci ori: cu UTA în 1947, 1948 și 1950, iar cu CCA București în 1952 și 1953. S-a stins din viață la 6 octombrie 1968, la doar 47 de ani.