Irina Begu, a treia româncă din optimi, la Sankt Petersburg
Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, după ce a trecut, aseară, de chinezoaica Shuai Zhang, cu 6-3, 6-1.
Articol de Viorel Jurcut, 9 februarie 2022, 08:44
Begu (31 ani, 56 WTA) a obţinut victoria într-o oră şi 18 minute, informează Agerpres. Compatrioata noastră a fost mai bune decât adversara la serviciu, chinezoaica reuşind un singur break. Begu are acum 3-0 în meciurile directe cu Zhang (33 ani, 67 WTA). Irina o va înfrunta, în optimi de finală, pe cehoaica Petra Kvitova, care a trecut fără emoţii de germanca Jule Niemeier, cu 6-2, 6-1. Kvitova (31 ani, 23 WTA) a câştigat toate cele cinci meciuri directe cu Irina, care şi-a adjudecat un singur set.
Tot ieri au obţinut victorii în primul tur şi celelalte românce, Jaqueline Cristian a învins-o pe americanca Bernarda Pera cu 7-6 (7/3), 6-4, iar Sorana Cîrstea a dispus de Marketa Vondrousova (Cehia) cu 7-5, 3-6, 6-4.