Jucătorii europeni vor avea nevoie de un permis de muncă după Brexit
Fotbaliştii europeni vor avea nevoie de un permis de muncă pentru a putea juca în Anglia după Brexit, au anunţat instanţele fotbalului englez citate de AFP și Agerpres.
Articol de Viorel Jurcut, 2 decembrie 2020, 14:15
Un proiect al Federației Engleze, Ligii Engleze de Fotbal și Premier League prevede ca, începând din 31 decembrie, data la care Marea Britanie va părăsi oficial Uniunea Europeană, cluburile engleze să solicite un permis de muncă de la autorităţile fotbalistice pentru a putea recruta jucători europeni, aşa cum au procedat până acum în cazul fotbaliştilor din afara UE. Acordarea acestui permis se va face printr-un sistem de puncte, pe baza numărului de selecţii ale jucătorului în echipa sa naţională şi la categoriile de tineret, prestigiul clubului de la care provine (nivelul campionatului său, clasarea în acest campionat, parcursul în competiţia europeană) şi numărul său de apariţii alături de acest club.
Cluburile engleze nu vor putea recruta mai mult de trei jucători străini cu vârsta sub 21 de ani în timpul perioadei de mercato din iarnă şi nu mai mult de şase într-un sezon. Un alt aspect care va schimba radical situaţia: ieşirea Marii Britanii din UE înseamnă că Anglia va intra sub incidenţa regulilor FIFA care interzic recrutarea de jucători străini sub 18 ani, mai menționează Agerpres.