Jucătorii lui River Plate au prezentat Copa Libertadores
Stadionul Monumental din Buenos Aires a fost arhiplin, când jucătorii lui River Plate au revenit în Argentina cu cel mai prestigios trofeu pentru echipe de club din fotbalul sud-american.
Articol de Viorel Jurcut, 24 decembrie 2018, 20:47
La două săptămâni de la finala retur împotriva marii rivale Boca Juniors, câştigată după prelungiri la Madrid (3-1, în tur fiind 2-2), jucătorii lui River au fost întâmpinaţi pe stadion de 60.000 de suporteri care au cântat şi au aruncat celebrele lor ‘papelitos’ (confetti) pentru a sărbători a patra Copa Libertadores din vitrina clubului, scrie AFP.
Returul finalei Cupei Libertadores trebuia să se dispute pe 24 noiembrie, pe arena lui River Plate, însă a fost amânat şi mutat ulterior la Madrid, după ce suporterii echipei gazdă au atacat autocarul formaţiei Boca Juniors, iar câţiva jucători au fost răniţi uşor.
Duminică, pe Monumental, cel mai ovaţionat a fost antrenorul Marcelo Gallardo, care a fost pe banca lui River şi la precedentul triumf în Copa Libertadores, în 2015. La prezentarea trofeului, majoritatea scandărilor fanilor au fost îndreptate împotriva marii rivale Boca. După victoria din Copa Libertadores, River a jucat în Emiratele Arabe Unite la Cupa Mondială a cluburilor, unde a încheiat pe locul 3.