LeBron James, primul jucător cu peste 50.000 de puncte în NBA
Superstarul LeBron James a devenit primul jucător din istorie care depăşeşte bariera de 50.000 de puncte înscrise în campionatul profesionist nord-american de baschet (NBA), atât în sezonul regulat, cât şi play-off.

Articol de Adrian Schindarli, 5 martie 2025, 10:36
„King James”, cvadruplu campion al NBA, a reuşit această performanţă marţi seara, în meciul câştigat pe propriul parchet de echipa sa, Los Angeles Lakers, în faţa formaţiei New Orleans Pelicans. A fost 136-115, scor la care James a contribuit cu 34 de puncte marcate, 8 recuperări şi 6 assist-uri.
În cel de-al 22-lea său sezon în NBA, LeBron James continuă să stabilească recorduri şi să depăşească limitele. Anterior, a doborât recordurile de puncte marcate în sezonul regulat şi în play-off (clasamente separate), deţinute de legendarii Kareem Abdul-Jabbar, respectiv Michael Jordan.
În afară de James, doar alţi doi jucători au ajuns vreodată la 40.000 de puncte înscrise în NBA. Este vorba despre Kareem Abdul-Jabbar (44.149) şi Karl Malone (41.689). Ei se află în faţa altor două foste mari vedete ale baschetului, Kobe Bryant (39.283) şi Michael Jordan (38.279).
Liga nord-americană de baschet ţine cont în statisticile sale de meciurile din sezonul regulat şi de cele din play-off, dar nu şi de cele din baraje şi de finala Cupei NBA, două completări recente în calendar.
Medie de aproape 25 de puncte, la 40 de ani
La 40 de ani, LeBron James, baschetbalist cu un fizic impresionant, continuă să aibă un nivel ridicat de joc şi tocmai a fost desemnat cel mai bun jucător din Conferinţa de Vest în februarie, cel de-al 41-lea premiu de acest fel din cariera sa, primul său în ultimii cinci ani.
El are o medie de 24,8 puncte în acest sezon, ratând doar patru meciuri până acum. În februarie, media lui a crescut la 29,3 puncte. LeBron James visează în continuare la trofee, după ce în vara anului trecută, la Paris, a cucerit a treia sa medalie olimpică de aur cu naționala SUA.
Echipa sa, Los Angeles Lakers, pe care ajutat-o să câştige în 2020 al 17-lea titlu de campioană a NBA din istoria sa, este una dintre protagonistele actualului sezon, aflându-se în prezent pe locul al doilea în clasamentul conferinţei de Vest.