Legendarul Gerd Muller s-a stins din viață
Fostul internaţional german Gerd Muller a încetat din viaţă, azi dimineaţă, la vârsta de 75 de ani.
Articol de Gabriel Toth, 15 august 2021, 15:15
De câțiva ani, Muller suferea de boala Alzheimer. “Lumea FC Bayern a încremenit astăzi. Clubul şi toţi fanii săi îl plâng pe Gerd Muller, care a încetat din viaţă duminică dimineaţa, la vârsta de 75 de ani”, se arată pe site-ul clubului Bayern Munchen.
Gerd Muller a înscris 566 de goluri în 607 meciuri pentru Bayern Munchen şi este deţinătorul recordului de goluri marcate în Bundesliga – 365. La echipa naţională, Muller a înscris 68 de goluri în 62 de meciuri.
A obţinut 14 trofee cu Bayern, între care şi patru la competiţii continentale, precum şi Cupa Mondială (1974) şi Campionatul European (1972) cu Germania.