Leii din Banat încheie campionatul pe locul al optulea
SCM Timișoara a suferit o înfrângere în ultimul meci al sezonului. Baschetbaliștii bănățeni au pierdut meciul decisiv al disputei pentru locul al șaptelea, cu FC Argeș.
Articol de Adrian Schindarli, 15 mai 2023, 20:00
Piteștenii s-au impus cu 83-69, pe teren propriu, și au închis seria cu 2-1 la partide. Alb-violeții din Trivale s-au desprins din primul sfert, câștigat cu 24-14 și aveau 45-29 la pauza mare.
În repriza a doua, gazdele au condus și la 33 de puncte, însă Timișoara a redus diferența cu un parțial de 27-10 în ultimul sfert.
Tânărul de 19 ani Robert Schipor a fost principalul marcator al vizitatorilor cu 17 puncte, secondat de Gajic, cu 13. Pentru gazde, Milutinovic și-a trecut în cont 18 puncte.