Liga a II-a | X-uri pe linie pentru pretendentele la locul 2; Călărași – Sepsi 0-0, în ultimul joc al etapei
Etapa cu numărul 27 din Liga a II-a s-a încheiat cu o remiză albă. În această după-amiază, Dunărea Călărași și Sepsi Sfântu Gheorghe au încheiat la egalitate, 0-0. Oaspeții au încheiat jocul în inferioritate numerică, după eliminarea lui Szillard Mitra, din prelungiri.
Articol de Gabriel Toth, 3 aprilie 2017, 18:02
În urma acestui rezultat, pe poziția secundă, singura promovabilă direct pentru care încă mai există mai multe pretendente, se menține FC Brașov. „Stegarii” au dezamăgit însă sâmbătă, prin remiza de pe terenul codașei Balotești, scor 2-2.
Tot o remiză a înregistrat și UTA ieri, la Șiria. A fost 0-0 cu Luceafărul Oradea, rezultat în urma căruia elevii lui Laurențiu Roșu rămân pe poziția a 4-a. Diferența față de locul 2 e de trei lungimi, iar față de poziția de baraj, ocupată de Sepsi, îi despart două puncte pe arădeni.
Iată rezultatele complete și marcatorii etapei a 27-a:
Foresta Suceava – FC Academica Clinceni 2-0 (0-0)
Cătălin Vraciu (88 – pen.), Bogdan Rusu (90+5)
Chindia Târgovişte – Metalul Reşiţa 4-0 (1-0)
Crinel Stoica (36), Georgian Honciu (69, 80), Cristian Neguţ (82)
CS Baloteşti – FC Braşov 2-2 (0-1)
Andrei Răuţă (63), Lucian Ion (66) / Rareş Enceanu (21), Vlad Munteanu (51)
Olimpia Satu Mare – Juventus Bucureşti 1-3 (1-2)
Vasile Pop (44 – pen.) / Alexandru Roşca (21), Vasile Buhăescu (45+1), Remus Chipirliu (90+1)
UTA Bătrâna Doamnă – Luceafărul Oradea 0-0
Dunărea Călăraşi – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe 0-0
CSM Râmnicu Vâlcea – Dacia Unirea Brăila 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur
Unirea Tărlungeni – CS Afumaţi 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur
CS Mioveni a stat, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur
ASU Poli Timişoara a stat, deoarece ACS Berceni s-a retras în tur