Liga a IV-a / În Timiș, Phoenix Buziaș merge „ceas”! În Arad, Sîntana și Ineu au punctaj maxim
Etape interesante ieri, în Liga a IV-a, în cele două județe din vestul țării în care a început sezonul de la acest nivel.
Articol de Gabriel Toth, 29 august 2021, 08:26
În județul Timiș, s-a consumat etapa a 5-a, cu următoarele rezultate:
Phoenix Buziaș – Millenium Giarmata 4-2, Unirea Sânnicolau Mare – Progresul Gătaia 7-1, CSM Lugoj – CS Comloșu Mare 1-0, Unirea Tomnatic – CSC Peciu Nou 2-1, Fortuna Becicherecu Mic – Avântul Topolovățu Mare 1-4, Cocoșul Orțișoara – Timișul Șag 0-1, Atletico Liebling – Universitatea de Vest Timișoara 0-8, Flacăra Parța – Voința Mașloc 12-2, Progresul Ciacova – CS Sînandrei Carani 7-3, Unirea Grabaț – CSO Deta 1-7.
Phoenix Buziaș e singura formație cu maximum de puncte, 15, urmată de Parța, Comloș și Șag, cu câte 12 puncte.
În Liga a IV-a Arad, s-a disputat ieri etapa a 2-a, iar rezultatele consemnate au fost:
Unirea Sântana – Victoria Zăbrani 2-0, Podgoria Pâncota – CS Socodor 1-4, CS Beliu – Păulișana Păuliș 5-1, ACB Ineu – Victoria Felnac 3-2, Șoimii Șimand – CS Glogovăț 2-3.
După două runde, doar Sîntana și Ineu au punctaj maxim.