Marian Drăgulescu, în finala de la sărituri! Arădeanul Kotrong, departe de locurile calificante
Sportivul român Marian Drăgulescu s-a calificat în finala de la sărituri în cadrul Cupei Mondiale de gimnastică artistică de la Doha (Qatar), informează Agerpres.
Articol de Gabriel Toth, 22 martie 2019, 08:05
Drăgulescu a încheiat calificările cu a şasea medie, 14,616, după sărituri de 14,866, respectiv 14,366.
Arădeanul Adelin Kotrong s-a clasat doar pe locul 22, cu 13,950 puncte, după sărituri de 14,200 şi 13,700. Kotrong nu a reuşit calificarea nici în finala de la bară fixă, clasându-se pe locul 27, cu 12,033.
Finala masculină la sărituri este programată mâine.