Meciul Simonei Halep s-a amânat pentru diseară
Simona Halep, numărul 2 mondial se duelează cu Carolina Garcia (Franţa, 21 WTA), diseară, în sferturile turneului Premier 5 de la Toronto.
Articol de Horia David, 12 august 2017, 05:55
Meciul trebuia să se dispute în această noapte, dar a fost amânat din cauza condiţiilor meteo, organizatorii au fost nevoiţi să amâne sfertul de finală pentru sâmbătă seară, la ora 18:00. Dacă va trece de franţuzoaică, Halep va reveni pe teren în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:00, pentru semifinala contra câştigătoarei meciului dintre Garbine Muguruza (favorită 4) şi Elina Svitolina (favorită 5), întrerupt la scorul de 6-4.
Simona Halep a declarat că joacă din ce în ce mai bine, după ce s-a calificat în sferturile turneului WTA de la Toronto în doar 59 de minute, grație victoriei cu 6-1, 6-0 în meciul cu cehoaica Barbora Strycova.
”Joc din ce în ce mai bine și acesta e un semn bun”, a declarat Halep după meci.
Simona s-a bucurat de o susținere ferventă la Toronto, un grup puternic de români agitând steaguri și făcând mult zgomot. Sportiva le-a mulțumit, dar a încercat și să îi tempereze, făcând apel la fair play.
”Vreau să le mulțumesc. Vreau să le spun că nu e un lucru rău ce fac, dar cred că trebuie să arate mai mult fair play față de adversare, pentru că azi (joi, n.red.) a fost un pic prea mult, în opinia mea”, a declarat Halep presei canadiene.