Meciuri de trei seturi pentru românce, ieri, în primul tur de la Roland Garros
Două victorii și o înfrângere am trecut în dreptul jucătoarelor de tenis din România, la Paris. Sorana Cîrstea, 28 de ani, locul 49 WTA, a fost aproape de o victorie în două seturi, însă a cedat după două ore şi 46 de minute în faţa unei adversare care este cap de serie N. 24, Daria Gavrilova. A fost 4-6, 7-6, 6-3 pentru jucătoarea din Australia. Partida a fost întreruptă aproximativ o oră din cauza ploii.
Articol de Adrian Schindarli, 30 mai 2018, 07:12
Irina Begu s-a calificat dramatic în runda a doua a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, după ce a întrecut-o pe Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia), cu 6-4, 5-7, 9-7. Begu (27 ani, 41 WTA) a reuşit să încline balanţa după trei ore şi 19 minute de joc. In deecisiv, românca ce a ratat două mingi de break la 6-6, a reuşit să câştige contra serviciului şi a fructificat a patra minge de meci (9-7).
Begu şi în turul secund o va înfrunta pe chinezoaica Shuai Zhang, cap de serie numărul 27, care a trecut cu 6-0, 7-5 de Kristina Kucova (Slovacia).
Ana Bogdan a câștigat după același scenariu: a luat primul set și l-a cedat pe al doilea. A fost 6-3, 1-6, 6-4 cu Marketa Vondrousova, din Cehia. Ana va juca în turul secund cu fostul lider mondial, Angelique Kerber.
Meciul Simonei Halep cu americanca Alison Riske a fost amânat pentru astăzi și va avea loc de la ora 12,00.
”Am convingerea că fetele noastre sunt la un pas de a face performanţe deosebite la Roland Garros. Şi am convingerea că vom avea cel puţin o finalistă şi, de ce nu, o câştigătoare. Aici în primul rând mă gândesc la Simona Halep prin prisma faptului că e numărul 1 în lume. Pentru a câştiga la Roland Garros îi trebuie doar un pic de şansă, în rest, consider că a progresat enorm în ultimii ani. S-a maturizat şi cred că a venit timpul să câştige şi un Grand Slam. Este de 30 de săptămâni pe prima poziţie WTA, aşa că e timpul. Finala pierdută la Roma cu siguranţă a întărit-o. Adevăratul campion învaţă din înfrângeri şi devine mai puternic pentru următoarea competiţie”
președintele FR Tenis, George Cosac