Messi este sportivul cel mai rentabil pe Instagram. Bianca Andreescu, în Top 5
Fotbalistul argentinian Lionel Messi este sportivul cel mai rentabil pentru mărcile comerciale pe reţeaua de socializare Instagram, devansându-i pe rivalul său portughez Cristiano Ronaldo şi pe baschetbalistul american LeBron James, conform unui studiu realizat de societatea Nielsen Sports, informează EFE.
Articol de Adrian Schindarli, 29 septembrie 2020, 14:16
În cadrul studiului au fost analizaţi 6.000 de sportivi din cadrul a 21 de discipline diferite. Jucătorul lui FC Barcelona se află în fruntea acestei liste, care măsoară atât numărul de followers de pe Instagram în cazul fiecărui sportiv, cât şi relevanţa celor rezidenţi (afinitate geografică, de gen sau subiect), conversaţia generată de actualizările lor şi rentabilitatea economică adusă sponsorilor.
Concret, Messi are 167 milioane de urmăritori pe Instagram, în creştere cu 27% în ultimul an, cu 37% dintre postări sponsorizate, scrie Agerpres. Argentinianul conduce în acest clasament cu un total de 115 puncte, conform criteriilor elaborate de creatorii studiului, care analizează amplitudinea, relevanţa, rezonanţa şi randamentul economic.
Cristiano Ronaldo, atacantul lui Juventus Torino, ocupă locul secund, cu 113 puncte, urmat de baschetbalistul LeBron James, starul NBA şi al echipei Los Angeles Lakers, cu 110 puncte.
Cei trei sunt urmaţi de vedeta cricketului indian Virat Kohli (109 puncte), jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu (107 puncte) şi fotbalistul brazilian Neymar (107 puncte).