Minunea a durat doar în prima repriză…
Handbalistele de la CSU Universitatea de Vest Timișoara au pierdut cu 38-21 meciul din optimile de finală ale Cupei României cu galonata CSM București.
Articol de Viorel Jurcut, 16 martie 2019, 21:19
În fața a aproape 800 de spectatori prezenți la sala „Constantin Jude”, formația din Capitală s-a impus fără emoții, având în teren, dintre jucătoarele importante, pe Udriștoiu, Bazaliu, Constantinescu, Ion și Marin, alături de portarul Paula Ungureanu.
Gazdele, pregătite de Sorinel Voicu, au dat totuși o replică destul de curajoasă, deși ocupă ultimul loc în Seria D a ligii secunde, și chiar au condus în debutul meciului cu 2-0. Apoi, în ciuda faptului că oaspetele au luat câte un ușor avans, CSU a avut puterea să egaleze până aproape de pauză, în min 24. După aceea, CSM a scăpat în câștigătoare și calificată în sferturile de finală.
Principalele marcatoare ale întâlnirii au fost Udriștoiu 14, de la învingătoare, respectiv Cioriciu 6 de la timișorence.