Monica Niculescu s-a retras din proba de simplu de la Jocurile Olimpice
Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a retras din proba de simplu a Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, înaintea meciului din turul al doilea cu rusoaica Svetlana Kuznețova, a anunțat Federația Internațională de Tenis (ITF). Compatrioata noastră a acuzat o accidentare la spate, potrivit sursei menționate.
Articol de Gabriel Toth, 8 august 2016, 19:08
Monica Niculescu a resimțit dureri la spate la turneul de la Montreal, a cărui finală de dublu a jucat-o alături de Simona Halep. Monica era o variantă pentru proba de dublu mixt alături de Florin Mergea, o decizie finală urmând să fie luată mâine.