N-au mai avut resurse pentru sprintul final: Dinamo – SCM Politehnica 27-19
Formația de handbal masculin SCM Politehnica a pierdut pe terenul campioanei, după ce s-a ținut aproape până la mijlocul reprizei a doua. S-a încheiat 27-19 (13-12) pentru formația din Capitală, care i-a avut mai inspirați pe portarul Grigoraș (15 intervenții) și pe interul Șandru (11 goluri).
Articol de Gabriel Toth, 5 februarie 2017, 12:45
Disputa a fost echilibrată în prima repriză, cu câteva desprinderi ale gazdelor, dar și cu două șanse de egalitate la pauză irosite de alb-violeți înainte încheierea primelor 30 de minute. În repriza a doua, Politehnica a suferit de pe urma unor eliminări acordate ușor, momente în care jocul s-a înclinat decisiv în favoarea bucureștenilor. Se mai pune însă în discuție și lipsa de prospețime și de inspirație a jucătorilor veniți de pe bancă.
Marcatorii Politehnicii Timișoara au fost Marjanovic 4, Furak 4, Milosevic 3, Pejovic 2, Fenici 2, Simovic 1, Lasica 1, Lazarov 1, Vaidasigan 1.
Bănățenii rămân cu 23 de puncte, iar lupta pentru play-off continuă, însă greșelile nu mai sunt permise. În runda următoare, la sala ”Constantin Jude” e așteptată nou promovata CSM Focșani, pentru meciul programat sâmbătă, 11 februarie, la ora 16.