Naționala de rugby a României, victorie cu 54-0 într-un meci amical cu Portugalia
Naționala de rugby a României a făcut instrucție cu cea a Portugaliei. „Stejarii” i-au învins pe lusitani, ieri seara, cu scorul de 54-0, într-un meci test care a fost jucat la Jamor.
Articol de danoancia, 31 ianuarie 2019, 12:22
Partida s-a jucat pe durata a două reprize de câte 30 de minute. Șase jucători de la Timișoara Saracens au fost folosiți, doi dintre ei ca titular. Dintre ei, Marius Iftimiciuc și-a trecut numele pe lista marcatorilor. Celelalte puncte au venit în urma a opt eseuri reușite de Vasile Bălan, Alexandru Gordaș, Damian Strătilă, Daniel Plai, Ionel Melinte, Florin Surugiu și Valentin Calafeteanu. Încercările României au fost transformate de Vlaicu și Calafeteanu.
România va lua staratul pe data de 9 februarie, în Rugby Europe 2019, pe Cluj Arena, împotriva Georgiei.