Naturalizare, înfrângere, adio Euro
Modelul lansat la naționala de rugby a României și preluat de cea de baschet masculin a ajuns și la reprezentativa feminină de baschet: recent naturalizata Ashley Walker a debutat pentru “Acvilele”, dar acestea au ratat calificarea la Eurobasket Women 2017, dupa ce au fost învinse aseară, la Cluj, in confruntarea decisivă cu Israel, 51-62 (9-18, 8-17, 18-17, 16-10).
Articol de Adrian Schindarli, 20 noiembrie 2016, 09:00
Meciul s-a decis în prima repriză, câștigată de vizitatoare cu 35-17. Tricolorele au mai avut puterea să se apropie – 49-53, min. 38 – dar sprintul de final le-a revenit israeliencelor.
Walker a adunat 17 puncte, 6 recuperări, urmată pe lista marcatoarelor de două jucătoare originare din Timișoara, Godri-Părău 11 puncte, două pase decisive, și Anca Stoenescu 7 puncte.
În ultimul meci din actuala campanie, miercuri, tricolorele vor evolua in fief-ul liderului Grupei H, Turcia, care ieri a obtinut biletele pentru turneul final european din Cehia după ce a trecut, in prelungiri, de Bosnia-Herțegovina, 82-78.