Nici Ana la spadă, nici Dolniceanu la sabie…
Vicecampioana mondială de spadă Ana-Maria Popescu a fost eliminată ieri în faza optimilor de finală ale Campionatelor Mondiale de scrimă de la Budapesta.
Articol de Viorel Jurcut, 19 iulie 2019, 06:56
Compatrioata noastră a fost învinsă cu 15-6 de ucraineanca Olena Kriviţka. În optimi, Ana-Maria Popescu (ex-Brânză) s-a înclinat în faţa Olenei Kriviţka, medaliată cu bronz mondial în 2015 cu echipa şi în 2017 la individual.
Scrimerul român Tiberiu Dolniceanu a ocupat locul 15 în proba individuală de sabie, la Mondialele de scrimă de la Budapesta, după ce a fost învins în optimile de finală de germanul Max Hartung cu 15-13. Ceilalți trei compatrioți au pierdut în primul tur; e vorba de Iulian Teodosiu, Florin Zalomir și Alin Badea.