Nicolae Robu anunță că nu se va mai implica la ACS Poli
„Eu pun punct pentru totdeauna implicării mele în fotbal, rămânând de-acum doar simplu privitor și jucător de plăcere. Dacă există persoane sau firme interesate să preia ACS Poli, rog contactarea celor trei membri asociați – Consiliul Local, Consiliul Județean, Universitatea Politehnica. Subsemnatul am disponibilitatea să fiu mijlocitor, dar atât și numai atât!”, a afirmat Nicolae Robu.
Fondată în 2012, după mutarea nou-promovatei în Liga a II-a AC Recaș la Timișoara, ACS Poli a beneficiat de sprijinul entităților mai sus menționate până în 2015, când Curtea de Conturi a considerat că forma de finanțare din bugetul local a clubului e ilegală.
„M-am zbărut aproape de unul singur din 2015 încoace să asigur finanțare acestei echipe, rugându-mă în stânga și-n dreapta. Nu de puține ori, ruga mi-a ajuns la frontieră cu milogeala. Extrem de puțină lume mi-a răspuns, majoritatea prieteni sau în orice caz apropiați, care de fiecare dată au declarat că o fac pentru mine”, a mai subliniat Robu.
Articol de Gabriel Toth, 4 iunie 2019, 20:26