Noul gazon ar putea trimite UTA în exil
O comisie a Ligii Profesioniste de Fotbal este prezentă astăzi la Arad, pentru a evalua stadionul „Francisc Neuman” în vederea omologării.
Articol de Viorel Jurcut, 3 iulie 2023, 11:32
Foarte probabil stadionul va fi omologat, dar UTA ar putea să nu joace toate meciurile din turul Superligii la Arad. Se prefigurează ca la începutul toamnei să fie schimbat gazonul. Consiliul Local Municipal a alocat peste 12 milioane de lei inclusiv pentru înlocuirea sistemelor de degivrare, irigare și drenaj, notează sportarad.ro. Apoi se va trece la refacerea suprafeței de joc, unde se va renunța la gazonul natural și se va opta pentru un hibrid, mix de gazon natural și artificial.