O știre eronată, preluată în presa internațională! Wesley și-a dezmințit propria moarte
O veste tristă a făcut astăzi înconjurul presei românești. E vorba despre moartea fostului fotbalist al echipelor FC Vaslui și CSMS Iași, Wesley, care ar fi murit în timpul unui antrenament în Brazilia. Știrea preluată din presa arabă de publicațiile braziliene și apoi de cele din țara noastră s-a dovedit însă a fi un fals.
Articol de Gabriel Toth, 23 august 2016, 14:39
Situația a fost lămurită chiar de Wesley, contactat de fanatik.ro: „Am auzit că m-a omorât cineva. Ce glumă… sunt mai bine şi mai sănătos ca oricând. Chiar acum sunt cu soţia şi cu băiatul meu şi ne simţim bine. Nu ştiu de unde a ieşit această ştire proastă. Cred că cineva a vrut să facă o glumă. Liniştiţi-vă! Wesley mai are mult de trăit. Am primit foarte multe telefoane din România, dar sunt foarte bine. Nu mai joc fotbal de un an”.
Wesley (35 de ani) e cel mai bun marcator străin din istoria primei divizii din România.