Octavian Benga, după aflarea programului din liga secundă: „Avem parte de un început greu!”
Octavian Benga, antrenorul principal al Politehnicii Timişoara, a vorbit despre programul Ligii 2, stabilit ieri la sediul FRF. Tehnicianul alb-violeţilor apreciază că debutul va fi unul dificil, în care echipa noastră va evolua în weekend pe teren propriu cu CS Mioveni, joc urmat de o deplasare la Cluj şi apoi de o nouă partidă pe teren propriu, cu Farul.
Articol de claudiusav, 25 august 2020, 10:21
“Din punctul meu de vedere primele patru meciuri sunt bune doar din prisma faptului că nu avem deplasări foarte lungi. Din acest punct de vedere avem un program bun, în sensul că avem meciuri acasă cu echipele care erau mai îndepărtate. Prin prisma primelor meciuri avem un program foarte greu, căci întâlnim în prima etapă CS Mioveni, care s-a bătut la promovare, ajungând chiar la baraj.
Apoi avem o deplasare foarte grea la U Cluj, care ţinteşte promovarea, şi apoi avem acasă cu Farul Constanţa, care e o echipă de tradiţie şi care de asemenea are ca obiectiv promovarea. E un început greu, sperăm ca din aceste meciuri să facem cât mai multe puncte. În general e un program bun ca şi deplasări”, a spus Octavian Benga, pentru site-ul oficial al grupării alb-violete.
În altă ordine de idei, ASU Politehnica va efectua mâine o nouă testare pentru depistarea noului coronavirus. Cel mai probabil, Alin Manea nu va fi disponibil pentru debutul cu CS Mioveni, după accidentarea din amicalul cu Ripensia, în vreme ce Vidrăsan și Denis Radu au acuzat și ei probleme musculare