Oradea preia organizarea viitorului turneu al Ligii Naționale, după incendiul de la Miercurea Ciuc.
Turneul 5B al Ligii Naționale de baschet masculin se va desfășura la Oradea, în Arena „Antonio Alexe” și nu la Miercurea Ciuc, așa cum fusese programat inițial.
Articol de Gabriel Toth, 8 ianuarie 2021, 11:17
Reședința județului Harghita a fost afectată de un puternic incendiu ce a lăsat mai multe familii fără propriile gospodării. Astfel, autoritățile au luat decizia de a desemna „Sala Sporturilor” drept loc provizoriu pentru găzduirea persoanelor afectate de incendiu. Prin urmare, Miercurea Ciuc nu mai poate găzdui turneul baschetbalistic.
CSM Oradea a preluat astfel organizarea competiției, din 14-15 ianuarie, unde vor mai participa SCM Timișoara, CSM Focșani și CSM Miercurea Ciuc.
În prima zi, joi, 14 ianuarie, SCM Timișoara va întâlni Miercurea Ciuc, iar Oradea se va duela cu CSM Focșani. A doua zi, cele două vestice vor schimba între ele adversarele: bănățenii vor întâlni Focșaniul, iar orădenii vor fi față în față cu trupa din Miercurea Ciuc.
La cel mai recent turneu, disputat la Voluntari, cele două formații din zonă au bifat câte o victorie și o înfrângere. SCM Timișoara a câștigat cu Athletic Neptun Constanța, scor 80-66, iar Oradea a fost învinsă cu 79-74 de CSO Voluntari. Ieri, în a doua zi, Oradea a trecut cu 89-51 de Constanșa, iar Timișoara a fost întrecută cu 77-62 de gazda turneului.