Orădeanul George Pușcaș, aproape de Novara
George Puşcaş, fotbalistul român al echipei Benevento, din Serie A, este foarte aproape să semneze cu altă formaţie italiană, divizionara secundă Novara.
Articol de Gabriel Toth, 26 ianuarie 2018, 16:34
Orădeanul a avut un an şi jumătate cu multe satisfacţii în tricoul lui Benevento, apogeul fiind în sezonul trecut golul decisiv pentru promovarea în Serie A. Acum, negocierile în vederea unui transfer la Novara au cunoscut un deznodământ pozitiv şi nu lipseşte decât semnătura atacantului născut în 1996.
Puşcaş nu este în lotul lui Benevento pentru următoarea etapă de campionat, informează site-ul clubului din sudul Italiei. Internaţionalul român de tineret are un gol marcat în 11 partide în acest sezon de Serie A.
Benevento, lanterna roşie, cu doar 7 puncte din 21 de etape, este antrenată de Roberto De Zerbi, fostul jucător al lui CFR Cluj. Novara ocupă locul 15 în Serie B din 22 de echipe.