Organizatorii au anunțat ora duelului dintre Halep și Gauff
Este zi de pauză la Wimbledon, iar organizatorii competiției londoneze au anunțat programul pentru luni. Partida dintre Simona Halep și Cori Gauff, din optimi, va fi a doua a zilei pe Terenul 1 și va începe în jurul orei 16:30 (ora României).
Articol de claudiusav, 7 iulie 2019, 12:38 / actualizat: 7 iulie 2019, 18:31
Și Horia Tecău și Jean-Julien Rojer și-au aflat adversarii din întrecerea masculină de dublu. Perechea româno-olandeză se va duela cu argentinienii Maximo Gonzalez și Horacio Zeballos, care i-au învins pe spaniolii Pablo Carreno Busta și Feliciano Lopez cu 7-5, 7-6, 6-3. Confruntarea are loc tot mâine, în jurul orei 13.00
Timișoreanul Nini Dica Jr. va juca în prima rundă contra americanului William Grant (lucky-loser), tot de la ora 13:00. Partida este prima a zilei de pe Terenul 10.