„Panti” vrea să plece de la Watford…
Costel Pantilimon e din ce în ce mai aproape de o despărțire de actualul său club, Watford. Fostul portar al lui Poli e nemulțumit, deoarece nu a primit șanse în acest sezon din partea antrenorului Walter Mazzari. MBS Sport scrie că mai multe echipe din eșalonul secund al Angliei sunt interesate de serviciile portarului în vârstă de 29 de ani.
Articol de Viorel Jurcut, 6 ianuarie 2017, 08:37
Conform aceleiași surse, șansele cele mai mari pentru achiziționarea lui Pantilimon le are Derby County, formație candidată la promovarea în Premier League.
În ultima perioadă, s-a vorbit și despre posibilitatea unui transfer al lui Pantilimon la Anderlecht Bruxelles, echipa românilor Nicușor Stanciu și Alexandru Chipciu.