Parchetul galben de acasă: revenit după zece ani, Alex Olah s-a reacomodat rapid la Timișoara | AUDIO
Echipa de baschet a Timișoarei va avea din nou un pivot de forță. Alexandru Olah, care va împlini 27 de ani la mijlocul lunii viitoare, a decis să revină în orașul în care s-a format ca sportiv.
Articol de Adrian Schindarli, 20 septembrie 2020, 10:05
Alex a evoluat sezonul trecut în liga a doua din Spania, țara campioanei mondiale, la Breogan și, după izbucnirea pandemiei, a rămas izolat vreme de aproape trei luni, acolo, la Lugo. Olah a vorbit pentru Radio Timișoara despre decizia de a reveni acasă:
„A sosit un moment oportun să mă întorc în orașul natal și să-l reprezint. Trăim timpuri grele, cu o pandemie care nu se mai oprește. Am decis să fiu mai aproape de casă, nu în alte țări, unde aș putea fi izolat pentru o perioadă lungă de timp”
Alex Olah – acționați tasta „play” pentru a audia declarația AUDIO pe larg
Pivotul de 213 cm și 125 de kg spune că s-a acomodat foarte repede la Timișoara. Totuși, omogenizarea echipei decurge anevoios, în condițiile sanitare actuale:
Olah a făcut junioratul la CSS Bega Timișoara, dar în 2010 pleca în Statele Unite, atât pentru studii cât și pentru baschet, jucând printre altele vreme de patru ani în campionatul universitar NCAA. El declară că hotărârea de a pleca peste Ocean la doar 16 ani este „de departe cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea”:
Alex va purta și la Timișoara maioul cu numărul lui preferat, 22. Un interviu cu pivotul echipei SCM Timișoara puteți asculta astăzi, la „Arena Radio”, emisiune care începe după știrile orei 11,00.