Patru medalii naţionale pentru canotorii timişoreni!
Sportivii de la cluburile timișorene au avut rezultate meritorii ieri, în prima zi a Campionatelor Naționale de la Snagov.
Articol de Viorel Jurcut, 12 septembrie 2019, 13:16
Clasările pe ultima treaptă a podiumului au fost obținute la dublu rame masculin (prin echipajul Politehnicii Timișoara, format din Alexandru Crașovan și Bogdan Țuțuian), simplu vâsle feminin, categorie ușoară (prin Larisa Petroman, de la CSM Timișoara), dublu rame masculin (prin canotorii Politehnicii, Casian Pența și Albert Ferencz), și simplu vâsle masculin tineret (prin David Hălmăgian, de la CSM).
Totodată, timișoreanul Marian Enache, legitimat la Dinamo, a devenit campion național la simplu vâsle.