„Politehnica Centenar”, un turneu juvenil de anvergură la Timișoara
Aproape o sută de echipe de copii și juniori vor participa, în perioada 3-5 septembrie, la turneul „Politehnica Centenar”. E una dintre acțiunile prin care se marchează 100 de ani de la înființarea clubului alb-violet, care spune că va fi cea mai mare competiție juvenilă din vestul țării.
Articol de Gabriel Toth, 24 august 2021, 14:11
La competiţii vor lua parte nouă generaţii diferite, de la puşti născuţi în anul 2015, până la cei de 14 ani.
Oaspeții din străinătate vor fi: Steaua Roşie Belgrad, Vojvodina Novi Sad, Cukaricki (Serbia), Academia Goran Pandev (Macedonia de Nord) şi FC National Sofia (Bulgaria). Iar dintre cluburile participante din ţară, pe lângă Politehnica Timişoara, au confirmat prezența, printre altele, CFR Cluj, FCSB, UTA, Atletico Arad, CSM Reşiţa, LPS Banatul, Kids Tâmpa Braşov, „U” Cluj, Ripensia Timişoara, Unirea Alba Iulia, Academia Gică Popescu şi Academia Răzvan Raţ.
Bazele sportive pe care se vor disputa meciuri sunt: „Dan Păltinişanu”, Ştiinţa, Baza 2 Politehnica, „Adrian Stoicov”, „Electrica”, „Auto”, „Alborz” („Lajos”) şi LPS Banatul.
“E un eveniment care face parte din manifestările dedicate Centenarului clubului. Intră în strategia noastră de dezvoltare a Centrului nostru de juniori, a sportului juvenil în general, dar şi de promovare a Politehnicii. E un turneu foarte important pentru Timişoara şi e unul de o amploare deosebită. Vor fi nouă grupe de vârstă, aproape o sută de echipe, multe dintre ele cluburi renumite din ţară şi străinătate, şi poate vor fi două mii de copii participanţi. Cu toţii vor fi binevenţi în oraşul nostru”, a declarat Viorel-Aurel Şerban, preşedinte Politehnica Timişoara
Logistica e asigurată de Universitatea Politehnica Timişoara, în colaborare cu Asociaţia Suporterilor Timişoreni „Druckeria”.